NU MA-NTELEGI...



In ochii mei acuma nimic nu are pret

Ca taina ce ascunde a tale frumuseti.

Caci pentru care alta minune decit tine

Mi-as risipi o viata de cugetari senine

Pe basme si nimicuri, cuvinte cumpenind, 

In vorbe peritoare ca-n lant sa te cuprind,

Si in senin de stele durerile sa-mi ferec

Pin'nu s-o stinge umbra iar dulce-n intunerec?



Si azi cind a mea minte, a farmecului roaba,

Din orisice durere iti face o podoaba,

Si cind rasai nainte-mi ca marmura de clara

Iar ochii tai cei mindri scinteie in afara,

Incit de-ale lor raze nu pot patrunde inca 

Ce-adinc trecut de ginduri e-n noaptea lor adinca;

Azi - cind a mea iubire e-atita de curata,

Ca aura de care tu esti impresurata,

Ca steaua ursitoare ce-o au dupa olalta

Lumina de-ntunerec si marmura de dalta,

Cind sufletu-mi atirna plutind in ochii mei

De un cutremur tainic al tinerei femei

Si vietile-amindoror s-amesteca-n intreg,

Cind inteles de tine, eu insumi ma-nteleg.



Sa treaca inflorirea de-un vint al recii ierne,

Sa-nceti a fi icoana iubirii cei eterne,

Cu marmura cea alba sa nu te mai asemeni,

Sa fi ca toata lumea - frmoasa intre oameni,

Sa-ncete-acea simtire ce te-au facut o zee,

Sa fii - incintatoare - dar numai o femeie,

S-acum sa-mi zici: - "Privirea ce-atit ai adorat-o,

E inca tot senina, fermecatoare... Iat-o!?"





E inca tot!...Avea-vei in ochii-mi acel pret

Ce azi ti-l da sfiala pierdutei mele vieti?

Voi fi supus duioasei, nemaisimtitei munci,

C-o oaste de imagini sa te iubesc s-atunci ?



Au nu stii tu ce suntem? Copii nimicniciei,

Nefericiri zvirlite in bratele veciei,

Ca repedea rotire a undelor albastre 

Gindirea noastra spuma zadarniciei noastre,

Iar visuri si iluzii, pe marginea uitarii,

Trec si se pierd in zare ca paserile marii.

Si ce ramine-n urma in noi decit obscura 

Si oarba suferinta ce bintuie natura ?



Si azi cind am puterea ce-o are numai Domnul,

Din chaosul uitarii s-alung pe-o clipa somnul,

Pe schelea lumii noastre urite si-ntr-un chip,

Cu vorbe-mpestritate, zidite din nisip,

Eu sa zaresc o alta - un rai, o primavara,

Si-n codri plini de umbra lucire de isvoare, -

Azi cind esti prea mult inger si prea putin femeie,

Frumoasa cum nici Venus nu a putut sa steie,

In loc de-a fi un soare a astei lumi intregi,

Tu imi ucizi gindirea ca nu ma intelegi.



	Mihai Eminescu

	1882 

.

